Educație

Testul OCDE dat din 3 în 3 ani elevilor de 15 ani, comparabil între țări și în timp. Scorul României e practic același din 2006, mult sub media OCDE și printre ultimele din UE. Aproape unul din doi elevi se află sub nivelul minim de competență.

Competența de a înțelege și folosi un text, temelia tuturor celorlalte învățături. Scorurile românești stagnează la un nivel la care aproximativ 42% dintre elevi sunt „analfabeți funcțional”: citesc, dar nu pot extrage și folosi sensul. Dintre toate cifrele de pe acest site, aceasta are cele mai adânci consecințe pe termen lung.

A treia probă PISA confirmă tabloul celorlalte două: un platou de aproape două decenii, fără nicio ediție care să indice o schimbare de direcție. Stagnarea la nivel scăzut, nu declinul, e semnătura educației românești în date.

Tinerii care ies din sistem înainte de liceu terminat. Rata a coborât vizibil între 2015 și 2021, dar de atunci oscilează fără progres clar, iar România rămâne în primele locuri din UE, cu decalaje uriașe între orașe și sate.

Ponderea tinerilor adulți cu diplomă universitară, combustibilul unei economii care vrea să treacă de la „ieftin” la „complex”. România e pe ultimul loc în UE, departe de ținta europeană, iar în ultimii ani ponderea nu a crescut, ci a alunecat ușor în jos. Emigrația absolvenților apasă suplimentar cifra.

Cea mai crudă măsură a irosirii: tineri care nu sunt nici la muncă, nici la școală, nici în vreo formare. România înregistrează constant una dintre cele mai mari rate din UE: potențial care se pierde exact la vârsta la care se construiesc traiectoriile.

Cât din avuția țării merge, prin buget, spre școli, profesori și universități. România a cheltuit decenii la rând printre cele mai mici procente din UE; majorările salariale recente au urcat vizibil cifra, dar țara rămâne în coada clasamentului, iar ținta de 6% din PIB promisă de legea educației e departe. Stagnarea celorlalți indicatori de mai sus are și această explicație.